Ilinca Simion, despre cartea pe care a scris-o: „Acolo e viața mea și vreau să o las amintire fiului meu”

Publicat: 15/11/2024, 10:17

George Simion și soția sa, Ilinca, au fost invitați la podcastul lui Codin Maticiuc, intitulat „La mijloc”.  Ilinca Simion, soția lui George Simion, a vorbit despre cartea pe care a scris-o „Eu sunt Ilinca”, care va fi publicată în luna decembrie. Cei doi au mărturisit că au găsit cu greu o editură care să le-o publice, însă, în final, au găsit. 

„Cartea va vedea lumina zilei într-un final.”, a spus George Simion, la care a adăugat: „Din cauza mea, nevastă mea în loc să fie privilegiată, este discriminată. Nu vor să aibă probleme. Sunt un politician în opoziție, ce e asociat cu mine poate crea pentru niște private probleme.”, a spus acesta.

„E vorba de afinități pe care unii le au sau nu le au, de contacte, pe care unii le au sau nu le au. Sigur că dacă am fi fost noi pe partea cealaltă a baricadei, ar fi fost lucrurile altfel. Nici nu contează, Ilinca a luat hotărârea să publice cartea după ce se termină campania, e proiectul ei. ”, a mai continuat el.

Ilinca Simion a vorbit despre conținutul cărții sale, dar și cum a luat ea naștere.

„Eu chiar aveam speranța că o să iasă ceva bine, că o le placă și cu siguranță le place, doar că a venit un val de oameni probabil puși să facă asta. Eu, în timpul sarcinii, cât timp am fost gravidă, am vrut să-mi ocup timpul cu ceva care să rămână amintire pentru Radu, pentru oamenii cu care eu țin legătura. Și atunci am luat inițiativa de a scrie o carte. Acolo e viața mea și vreau să o las amintire fiului meu. Cartea este despre Ilnica Munteanu, care a ajuns să poarte numele de Ilinca Simion, cunoscându-l pe George, și care și-a întemeiat o familie lângă un bărbat care a ajuns să facă exact ceea ce-l vedeți astăzi să facă” a declarat Ilinca Simion.

George Simion a spus că a citat cartea și că i-a plăcut.

„Am citit cartea și am încurajat-o pe Ilinca, din ce motiv, poate lucruri bune, lucruri rele, decizii pe care le-a luat să fie o lecție pentru alte fete.”, a declarat George Simion.

Ilnica Simion a mai adăugat faptul că nu credea că soțului ei îi va plăcea cartea, dar că a fost surprinsă.

„Sinceră să fiu, credeam că nu o să-i placă deloc, dar surprinzător i-a plăcut. A zis că e o carte pe care o să o citească femeile, nu bărbații. Este povestea de când eu eram clasa a VIII-a și am ales să merg spre Liceul Militar și o să vedeți în carte ca drumul mi s-a schimbat. Întotdeauna, nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul”, a conchis aceasta.

CITEȘTE ȘI:

George Simion: „Doamna Șoșoacă nu mai este în cursă, Putin este un CRIMINAL”

Cu câți bani au rămas după nuntă Ilinca și George Simion: „Am avut urne de donații”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Pe cea mai mică insulă locuită din lume încap doar o casă și un copac:...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit...
Câte ore pe noapte trebuie să dormim, de fapt, potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cutremur puternic în Turcia, astăzi. Ce magnitudine a avut seismul și care sunt zonele afectate
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ministrul de Externe din Ucraina susţine „pacea prin forţă” într-un mesaj către Marco Rubio
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Anunț de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce a decis Instanța. Răsturnare de situație
Niciun român n-a mai fost acolo. Adelina Pestrițu, destinație exclusivistă de ziua soțului
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii:...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Surprinzător: câinii mai inteligenți au creierul mai mic!